aici şi acum here and now здесь и сейчас ici et maintenant hic et nunc  
Pro Didactica  
   CENTRUL EDUCAŢIONAL PRO DIDACTICA
| RO | EN | RU |  
 
PRIMA PAGINĂ
DESPRE NOI
DOMENII DE COMPETENŢĂ
PROIECTE CURENTE
PORTOFOLIU DE PROGRAME
SERVICII
PUBLICATII
RESURSE INTERNET
RAPOARTE
PARTENERI
CONTACTE
    ÎMBUNĂTĂŢIREA CALITĂŢII ŞI ECHITĂŢII ÎN EDUCAŢIE ÎN ŢĂRILE DIN EUROPA DE SUD-EST” 2007-2009
    Proiectul este finanţat de Institutul pentru o Societate Deschisă din Budapesta (OSI), Programul de Sprijin în Educaţie, şi este coordonat de Centrul de Studii în domeniul Politicilor Educaţionale de la Universitatea din Ljubljana, Slovenia.
Parteneri sînt reprezentanţele OSI din 10 ţări sud-est europene: Albania, Bosnia Herzegovina, Bulgaria, Croatia, Kosovo, Macedonia, Moldova, Montenegro, România şi Serbia. Centrul Educaţional PRO DIDACTICA este partenerul din R. Moldova.
Participanţii în proiect au identificat următoarele probleme/priorităţi comune:
  • Inechitatea în educaţie, mai precis decalajul dintre politicile educaţionale şi implemnetarea acestora,  şi existenţa diferitelor forme de discriminare (ex. în relaţiile cu minorităţile, copiii cu necesităţi speciale etc.);
  • Participarea insuficientă a beneficiarilor – în special a elevilor şi a părinţilor – în sistemele educaţionale şi calitatea joasă a educaţiei.
Pentru a redresa faptele menţionate mai sus, acest proiect îşi propune 2 obiective:
  • a înţelege mai bine cauzele inegalităţii în calitatea şi echitatea în educaţie, prin realizarea unor sondaje naţionale cu directorii de şcoli;
  • a sprijini iniţiativele de îmbunătăţire a calităţii şi a incluziunii în educaţie la nivel local, regional şi naţional.

Proiectul va dura 3 ani şi se va derula în două etape, a cîte 18 luni fiecare. 
Etapa I. Vor fi identificate priorităţile şi se vor prezenta motive pentru desfăşurarea următoarei etape – cea de advocacy.  Pe parcursul primei etape  vor fi cercetaţi factorii care împiedică implementarea unei politici educaţionale de echitate la nivelul şcolii. Activităţile se vor constitui din: 

(a) sondaje naţionale aplicate directorilor de şcoală, pentru a identifica capacităţile, valorile, atitudinile  şi practicile lor (se aşteaptă ca 5 sau 6 ţări să participe la sondaje, aproximativ 100-400 directori de şcoală chestionaţi din fiecare ţară);
(b)  activitate de cercetare pentru a iniţia noi activităţi comunitare, care vor îmbunătăţi calitatea şi incluziunea în educaţie. 
Toate activităţile proiectului se realizează în baza unui plan de lucru simplu, dar riguros, identic pentru toate ţările participante. Anumiţi beneficiari (lideri comunitari, profesori, elevi, părinţi) se implică în identificarea problemelor şi participă la rezolvarea acestora.
Numărul total al participanţilor poate varia de la 800 la 2000, în dependenţă de numărul eşantioanelor (de la unul la cinci în fiecare ţară.). Pe parcursul proiectului, o deosebită atenţie se va acorda mobilizării şi motivării tinerilor pentru a participa activ în combaterea inechităţii în educaţie, pregătind, astfel, o bază pentru o mişcare regională sau naţională a tinerilor pentru  promovarea calităţii şi a echităţii în educaţie.       
Prima etapă se va încheia cu un atelier regional, unde vor fi prezentate şi discutate rezultatele proiectului şi vor fi propuse recomandări pentru următoarea etapă a proiectului.   

Etapa a II-a. Vor fi elaborate şi implementate programe în baza rezultatelor din prima etapă, în colaborare cu organizaţiile guvernamentale şi non-guvernamentale, reţeaua de programe OSI, parteneri internaţionali.

Coordonator de proiect: Viorica Goraş-Postică
 
 
Sus pe pagină     

PRIMA PAGINĂ | DESPRE NOI | DOMENII DE COMPETENTĂ | PROIECTE CURENTE | PORTOFOLIU DE PROGRAME | SERVICII | PUBLICATII | RESURSE INTERNET | CONTACTE | PARTENERI | RAPOARTE